Unsprezece persoane - cinci femei şi şase bărbaţi – membri ai unei comunităţi de rromi din localitatea bihoreană Tinca, sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de influenţarea declaraţiilor, ameninţări şi inducerea în eroare a organelor judiciare după ce au exercitat presiuni asupra unei adolescente de 15 ani, victima unei infracţiuni, să-şi retragă plângerea penală care viza alte două persoane, rude ale celor 11.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Cei unsprezece sunt suspectaţi că în perioada 22 iunie – 23 iulie a.c., „ar fi încercat, prin oferirea de bani sau alte bunuri, ameninţări şi intimidări să determine o minoră de 15 ani, victimă a unei infracţiuni, să îşi retragă plângerea penală şi să declare în mod mincinos aspecte nereale, într-un dosar penal în care se efectuau cercetări faţă de alte două persoane, rude ale acestora”, transmite Poliţia judeţeană Bihor, joi.
Totodată, suspecţiu sunt acuzaţi că prin constrângere şi ameninţare ar fi determinat victima să realizeze o înregistrare audio ticluită, în care prezenta aspecte nereale, care să îi exonereze pe cei doi de răspunderea penală în dosarul penal în care erau cercetaţi.
Miercuri, în urma unor descinderi la domiciliile suspecţilor, 6 femei şi 7 bărbaţi cu vârste cuprinse între 17 şi 50 de ani, au fost ridicaţi şi duşi la audieri, unsprezece dintre ei fiind reţinuţi. În cursul zilei de joi, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, va dispune măsurile legale faţă de cei unsprezece suspecţi.
Reprezentanţi ai anchetatorilor au precizat pentru News.ro că nu fac publice infracţiunile a căror victimă este fata de 15 ani pentru protecţia acesteia, întrucât este minoră şi face parte dintr-o comunitate restrânsă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.