Poliţiştii bihoreni şi specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor cercetează cazul unui copil în vârstă de 13 ani, din localitatea Girişu de Criş, care ar fi fost bătut cu biciul de către concubinul mamei sale, autorităţile fiind sesizate de profesorii copilului după ce l-au văzut plin de vânătăi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, asistenţii sociali ai instituţiei verifică un posibil caz de violenţă asupra minorului după ce un copil în vârstă de 13 ani, din localitatea Girişu de Criş, ar fi fost bătut cu biciul de către concubinul mamei sale.

Din primele informaţii se pare că băiatul ar fi fost pedepsit, duminică, de concubinul mamei sale pentru că ar fi dat foc unor hârtii pe care apoi le-a aruncat în toaleta din curte. În urma bătăii primite, băiatul a suferit numeroase vânătăi pe care le-ar fi văzut profesorii acestuia şi îngrijoraţi au anunţat Poliţia.

Cazul a fost preluat şi de poliţiştii bihoreni, care fac cercetări pentru loviri şi alte violenţe, iar copilul a fost supus unei expertize medico-legale, urmând ca în funcţie de aceasta oamenii legii să încadreze fapta.

Mama copilului care ar fi fost bătut cu biciul are patru copii, dintre care doi cu concubinul actual, femeia fiind originară din Republica Moldova.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.