Salvamontiştii din Buşteni au ajuns la bărbatul găsit sâmbătă pe traseul Jepii Mici din Masivul Bucegi, iar acesta este mort, au declarat reprezentanţi ai Salvamont. Salvatorii au început să coboare trupul neînsufleşit, iar acţiunea va dura câteva ore, în condiţiile în care pe munte este viscol.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Salvatorii montani au ajuns la bărbatul care sâmbătă a fost găsit în comă, pe traseul Jepii Mici, iar acesta este mort, a declarat şeful Salvamont Buşteni. Bărbatul - care nu a mai putut  înainta într-o zonă în care zăpada ajunge la un metru înălţime - a fost observat de un grup de patru tuşti aflaţi pe munte, care au sunat la 112. 

Trupul neînsufleţit va fi dus până la staţia de telecabină, de unde va fi coborât în staţiune.

Conform salvatorilor, operaţiunea va dura până la patru ore, în condiţiile în care pe munte este viscol, vântul bătând în rafale care ajung la 100 de kilometri la oră. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.