Doi bărbaţi au fost ridicaţi de poliţiştii ilfoveni, miercuri dimineaţă, în urma unor percheziţii, ei fiind suspectaţi că ar fi întocmit în fals mai multe poliţe de asigurare, înşelând astfel şoferi care după ce au plătit au constatat că documentele nu sunt valabile. Autorităţile le recomandă şoferilor să îşi verifice online valabilitatea poliţei RCA după cinci zile de la emitere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov au făcut rei percheziţii în Bucureşti şi Ilfov şi au ridicat pentru audieri doi bărbaţi suspectaţi de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune.

Conform anchetatorilor, cei doi suspecţi, care au 37 şi 39 de ani, în calitate de reprezentaţi ai unei firme specializate în emiterea de poliţe de asigurare, ar fi încheiat, în fals, mai multe poliţe RCA cu valabilitate de şase luni şi un an, care nu figurau în bazele de date ale asiguratorului.

Cei doi ar fi acţionat astfel în perioada 2016-2017, iar mulţi dintre şoferii care au plătit poliţele RCA au aflat - fiind opriţi în trafic de către poliţişti sau în urma unor accidente şi tamponări - că documentele nu sunt valabile.

”Persoanele bănuite s-ar fi folosit de formulare de poliţe de asigurare şi chitanţe fictive, ce purtau însemnele unei societati de asigurări, creând, astfel, aparenţa legalităţii operaţiunilor efectuate”, precizează IPJ Ilfov, într-un comunicat transmis miercuri.

În urma percheziţiilor făcute acasă la suspecţi, la sediul şi la punctele de lucru ale firmei de asigurare, poliţistii au ridicat calculatoare, telefoane mobile, dar şi mai multe poliţe de asigurare şi chitanţiere succeptibile de a fi falsificate.

Conform unor surse din rândul anchetatorilor, vizată de cercetări este o firmă subcontractoare a Euroins. Percheziţiile nu au vizat şi sediul Euroins, care nu are nicio legătură cu activitatea infracţională a suspecţilor. Cei doi ar fi folosit însemnele Euroins, iar în unele cazuri erau folosite inclusiv poliţe reale ale companiei, dar ştergeau datele originale pentru a le completa pe cele oferite de şoferii înşelaţi.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, urmând să fie identificate toate victimele înşelăciunii.

Poliţiştii le recomandă şoferilor să verifice online dacă poliţa de asigurare este valabilă, după cinci zile de la emitere. Verificarea se poate face pe mai mule site-uri, introducând numărul de înmatriculare al autoturismului sau seria de şasiu. Odată introduse aceste date, aplicaţiile online vor afişa perioada de valabilitate a poliţei şi societatea la care este încheiată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.