Un bărbat a fost trimis în judecată, în lipsă, de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce, în 2013, ar fi participat la sechestrarea, într-un apartament din Bucureşti, a doi minori, şi pentru viol. În aceeaşi cauză, alte trei persoane au fost condamnate la închisoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis, marţi, că procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, în lipsă, a unui inculpat, pentru lipsire de libertare în mod ilegal (două infracţiuni) şi participaţie improprie la viol (două infracţiuni).

"La data de 07.04.2013, două persoane, minore la data săvârşirii faptelor, au fost lipsite de libertate în mod ilegal de către inculpat, care a acţionat împreună cu alte trei persoane, într-un apartament situat în sectorul 2 din Bucureşti. Minorii, aduşi pe rând, au fost ţinuţi împotriva voinţei lor în apartament din data de 07.04.2013, în jurul orei 21,30 până la data de 08.04.2013, în jurul orei 04,00 dimineaţa, timp în care au fost agresaţi, umiliţi şi constrânşi să întreţină acte sexuale orale între ei, fiind bătuţi şi ameninţaţi de către inculpat împreună cu ceilalţi trei autori", se arată în rechizitoriu.

Actele de violenţă fizică şi psihică au fost filmate şi fotografiate de către agresori.

Potrivit sursei citate, celelalte trei persoane implicate au fost trimise în judecată în octombrie 2019, iar în septembrie 2020 Judecătoria Sectorului 2 le-a condamnat la închisoare.

"Prin rechizitoriul menţionat anterior, faţă de inculpat s-a dispus disjungerea cauzei, având în vedere că, deşi a fost legal citat cu mandat de aducere, acesta nu a fost găsit şi a fost dat în consemn la aceeaşi dată, rezultând din investigaţiile preliminare că acesta nu se află în ţară. În cursul urmăririi penale, inculpatul nu s-a prezentat pentru a fi audiat, iar din verificările efectuate s-a constatat că nu figurează ca fiind decedat, nu se află sub efectul vreunei măsuri preventive, nu este arestat în altă cauză şi că este plecat din ţară", au explicat procurorii.

Dosarul a fost trimis Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.