Un bărbat de 35 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Capitală pentru viol, el fiind acuzat că, la sfârşitul lunii decembrie, ar fi abuzat de fetiţa concubinei sale, victima fiind minoră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru News.ro că fetiţa ar avea vârsta de doi ani.

Poliţisti din cadrul Serviciului Omoruri - Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti au reţinut un bărbat, în vârstă de 35 de ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, asupra unei minore, anunţă Poliţia Capitalei.

"Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că suspectul, profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa, a abuzat de aceasta, la finele lunii decembrie 2018", arată sursa citată.

După comiterea faptei, suspectul a părăsit locuinţa în care se stabilise împreună cu mama minorei, fiind găsit în cursul zilei de vineri, când a şi fost dus la audieri, la Serviciul Omoruri.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului Omoruri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, cu bărbatul în stare de reţinere.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.