Un bărbat a fost reţinut de procurorii DIICOT, după ce ar fi organizat un grup infracţional împreună cu alţi doi membri ai familiei, iar prin operaţiunile comerciale realizate ar fi produs statului un prejudiciu de aproape şapte milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada ianuarie 2012 - august 2014, bărbatul respectiv, folosindu-se de o identitate falsă, a constituit, împreună cu alţi doi membri ai familiei sale, un grup infracţional organizat, în cadrul căruia a fost prejudiciat bugetul de stat prin neplata taxelor şi impozitelor aferente operaţiunilor comerciale desfăşurate.
 
"Astfel, prin intermediul mai multor societăţi de tip fantomă, membrii grupării au creat circuite financiare fictive în scopul de a ascunde sau de a disimula adevărata natură a provenienţei, a circulaţiei ori a drepturilor asupra sumelor de bani transferate cunoscând că acestea provin din săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, în acest mod fiind sustrase de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat”, se arată în comunicat. 
 
Sursa citată a precizat că, în scopul creării unei aparenţe de legalitate a operaţiunilor înregistrate în evidenţele contabile, precum şi în vederea ascunderii sursei impozabile, membrii grupării transferau sume mari de bani din conturile firmelor deţinute de aceştia, către firmele de tip fantomă, urmate de virarea banilor în conturile unor entităţi financiare din Hong Kong. 
 
În urma cercetărilor, procurorii au stabilit că gruparea infracţională a prejudiciat bugetul de stat cu suma de aproximativ 6.870.000 euro.
 
În 16 ianuarie, procurorii DIICOT - Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, au făcut cinci percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, în urma cărora au fost ridicate sumele de 291.000 de lei, 5.060 de dolari, precum şi mai multe documente contabile.
 
Bărbatul urmează să fie prezentat, joi, Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pentru constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani în formă continuată.
 
Celelalte două persoane anchetate în acest caz sunt cercetate sub control judiciar.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.