Un bărbat dat în urmărire internaţională de autorităţile din Franţa a fost prins în judeţul Dolj. El fusese condamnat la doi ani de închisoare după ce comisese mai multe furturi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj şi Secţiei nr.10 Poliţie Rurală Poiana Mare au descoperit, în comuna Ghidici, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din localitate, urmărit internaţional.
“Faţă de acesta, autorităţile judiciare din Franţa au emis mandat european de arestare în vederea extrădării, pentru comiterea pe teritoriul acestui stat a unui număr de şase infracţiunii de furt şi aderarea la un grup infracţional organizat, fiind condamnat la pedeapsa de doi ani de închisoare”, au menţionat poliţiştii. 
Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova care a emis ordonanţă de reţinere, pentru 24 de ore. Ulterior, el a ajuns în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel Craiova care a emis mandat de arestare pe numele său.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.