Jandarmii din Bacău au intervenit, luni, pentru capturarea unei căprioare care a pătruns în incinta unui service auto. Animalul a fost prins, predat angajaţilor Ocolului Silvic şi eliberat în mediul său natural.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
Administratorul unui service auto din Târgu Ocna a fost cel a anunţat, luni dimineaţă, Postul de Jandarmi Balneoclimateric din Târgu Ocna că în incinta service-ului a pătruns o căprioară, care este speriată şi nu pleacă.
 
Împreună cu lucrătorii service-ului, jandarmii au reuşit să prindă animalul. Căprioara a fost preluată de către reprezentanţi ai Ocolului Silvic Târgu Ocna, care au eliberat căprioara în pădurea din apropiere, după ce s-au asigurat că starea de sănătate  a animalului este  una foarte bună.
 
Autorităţile recomandă cetăţenilor să anunţe prin apel la numărul unic de urgenţă 112 situaţiile de acest gen, pentru a putea fi luate măsurile necesare astfel încât animalele să nu sufere.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.