Un incendiu cu degajare mare de fum a izbucnit, vineri, pe platforma fostului Combinat de Cauciuc Sintetic şi Produse Petrochimice din municipiul Oneşti. Focul, care a cuprins deşeuri din cauciuc, a fost lichidat de către pompieri în urma unei acţiuni care a durat două ore.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit ISU Bacău, incendiul a fost anunţat, vineri, la ora 10:14, la fostul sediu SC Carom din municipiul Oneşti. 
 
”Imediat, la faţa locului, s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SAJ şi două autospeciale de primă intervenţie şi comandă, încadrate cu 17 pompieri militari. La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum, pe o suprafaţă de aproximativ 250 metri pătraţi. Acesta a fost lichidat după o intervenţie ce a durat aproximativ două ore, din momentul anunţării”; transmit pompierii băcăuani.
 
Specialiştii din cadrul ISU au stabilit drept cauză probabilă a incendiului folosirea unui aparat de sudură a fără respectarea normelor.
 
Nu există victime, iar focul a distrus deşeuri din cauciuc.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.