Doi copii căzuţi în apele râului Bistriţa, în oraşul Bacău, după ce s-ar fi jucat pe gheaţă, au fost scoşi, vineri după-amiază, de echipajele de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Unul dintre ei era conştient, dar celălalt era în stop cardio-respirator, fiind resuscitat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Autorităţile au primit, vineri după-amiază, la ora 16:20, un apel care anunţa că două persoane se află în apele râului Bistriţa, în municipiul Bacău. Incidentul s-a produs în zona unui pod din cartierul Şerbăneşti.
 
Echipajele de pompieri ajunse acolo au scos din apă cele două persoane. Este vorba despre doi copii cu vârste de 10, respectiv 12 ani, care, potrivit primelor informaţii, se jucau pe gheaţă, iar aceasta s-a spart sub greutatea lor.
 
Copilul de 12 ani dintre ei era conştient în momentul în care a fost salvat, însă celălalt se afla în stop cardio-respirator, medicii de la Serviciul de Ambulanţă Bacău începând, în cazul său, manevre de resuscitare.
 
La ora transmiterii acestei ştiri, inima sa a repornit, iar ambii copii sunt transportaţi la spital.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.