Salvamontiştii avertizează turiştii înaintea sărbătorilor că, la altitudini mari, situaţia este diferită de cum pare în zonele joase din ţară. Este depus un strat consistent de zăladă care este îngheţatyă, bate vîntul cu putere, iar temperaturile resimţite ajung la minus 15 grade Celsius.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Chiar dacă vremea pare primăvăratică la altitudini mai mici, la munte situaţia este complet diferită. Traseele montane care implică zonă de creastă, versanţi nordici şi altitudini de peste 1500 m prezintă un strat consistent de zăpadă îngheţată, iar vântul puternic din următoarea perioadă nu va îmbunătăţi deloc aceste condiţii”, au transmis, vineri, salvamontiştii din Suceava.

Aceştia cer turiştilor ”o abordare responsabilă”.

”Doborâturile de arbori sunt iminente, iar temperaturile resimţite pot depăşi -15 grade”, au mai transmis salvamontiştii.

ANM a emis o avertizare Cod galben valabilă de vineri, de la ora 12.00, până duminică, la ora 10.00, fiind aşteptate intensificări ale vântului în toată ţara, viscol şi ninsori moderate cantitativ la munte, ninsori viscolite în Maramureş şi Transilvania.

Astfel, începând de vineri şi până la sfârşitul săptămânii, vântul va avea intensificări în toată ţara.

La munte vor fi rafale de 90...100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei, al Munteniei şi local în Dobrogea, mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă viteza vântului va atinge 65...70 km/h şi pe arii restrânse 80 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale şi temporare, cu viteze în general de 55...60 km/h.

În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ (25...30 l/mp şi peste 40... 50 l/mp în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali), iar vizibilitatea se va reduce semnificativ. Din noaptea de vineri spre sâmbătă, în Maramureş şi Transilvania temporar va ninge viscolit şi se va depune strat de zăpadă. 

Pe arii restrânse, ninsori slabe viscolite vor fi şi în Moldova, în Crişana şi în Banat.

Meteorologii au emis Cod portocaliu de viscol, începând de vineri, de la ora 18.00, până duminică, la ora 10.00, pentru zona montană înaltă - judeţele Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ, Bacău, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Arad, Bihor, Cluj şi Sălaj.

”În zona montantă înaltă (în general la peste 1.500 m), vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110...120 km/h, va fi viscol puternic, vizibilitate foarte redusă şi zăpadă troienită”, a arătat ANM.

În Bucureşti, de vineri dimineaţă până sâmbătă, la ora 8.00, cerul va avea înnorări şi trecător vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla moderat în prima parte a zilei, apoi se va intensifica treptat, urmând ca la rafală să se înregistreze viteze în general de 55 km/h. Temperatura maximă va fi de 9...10 grade, iar cea minimă de 1...2 grade.

De sâmbătă dimineaţă până duminică, la ora 10.00, vremea va fi vântoasă pe tot parcursul intervalului şi vor fi rafale de 55...65 km/h. Cerul va fi mai mult noros, iar ziua temporar va ploua. Temperatura maximă va fi de 7...8 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.