Poliţia Sibiu avertizează că în mai multe zone se înregistrează lapoviţă şi ninsoare, iar drumurile pot deveni alunecoase, motiv pentru care sunt necesare anvelopele de iarnă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”ATENŢIE, ŞOFERI!

În mai multe zone se înregistrează lapoviţă şi ninsoare, iar drumurile pot deveni alunecoase.

Vă rugăm să vă asiguraţi că aveţi anvelope de iarnă montate şi că adaptaţi viteza la condiţiile din trafic”, este avertismentul transmis, duminică seară, de către Poliţia Sibiu.

Instituţia precizează că echipajele de poliţie sunt prezente în teren pentru a sprijini siguranţa rutieră şi pentru a se asigura că circulaţia se desfăşoară în condiţii optime pe timpul fenomenelor meteo.

Poliţiştii transmit, de asemenea, o serie de recomandări:

  • Măriţi distanţa de siguranţă
  • Evitaţi manevrele bruşte
  • Conduceţi responsabil
  • Circulaţi cu prudenţă pentru a ajunge în siguranţă la destinaţie!

Meteorologii au anunţat precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi izolat depuneri de polei, dar şi ninsori slabe, în Câmpia de Vest, în Transilvania şi în nord-vestul Moldovei.

La munte treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, în special pe creste.

De asemenea, vremea continuă să se răcească. Duminică spre luni vor fi temperaturi minime negative în special în jumătatea vestică a ţării.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.