Autorităţile din judeţul Argeş au anunţat, duminică seară, că acţiunea de evacuare a turiştilor rămaşi izolaţi la cabana Capra din munţii Făgăraş s-a finalizat, toţi turiştii plecând spre Piteşti cu autocarele sau spre casă, cei care au fost aşteptaţi de rude. Conform acestora, a doua avalanşă, produsă duminică dimineaţă, a fost mai mare decât prima şi după producerea acesteia turiştii au sunat la 112. „Pădurea de pe un versant întreg a fost rasă, nu mai există”, a spus prefectul de Argeş, Radu Perianu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Acţiunea s-a încheiat cu bine, nu există nicio persoană rănită. Acţiunea s-a încheiat la ora 17:30, în momentul în care ultimii turişti au urcat în autocare şi au fost transportaţi către Piteşti, cei care nu au fost luaţi de aparţinători, pentru că au fost şi turişti care au fost aşteptaţi de aparţinători”, a declarat prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu, duminică seară. 
 
Acesta a precizat că turiştii au sunat la 112 duminică dimineaţă, după producerea nunei a doua avalanşe, mult mai puternică decât cea produsă sâmbătă seară.
 
„În urma avalanşei care avut loc în jurul orei 7 dimineaţa, abia după acest moment turiştii au început să sune şi să solicite ajutor. (...) Practic a doua avalanşă i-a speriat, i-a alarmat şi au sunat la 112” a precizat prefectul de Argeş.
 
Acesta a explicat că a doua avalanşă, produsă duminică dimineaţă a lovit în plin cabana şi parcarea şi a dislocat maşinile din parcare. 
 
„„Pădurea de pe un versant întreg a fost rasă, nu mai există”, a adăugat prefectul. 
 
Acesta a precizat că, duminică dimineaţă,  a luat legătura inclusiv cu reprezentanţi ai MApN pentru a face procedurile administrative în aşa fel încât, dacă ar fi fost cazul, autorităţile să poată apela la intervenţia militarilor, însă nu a fost cazul. 
În total, 72 de persoane se aflau în cabana lovită de avalanşe, dintre acestea, 57 erau turişti, printre care şi copii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.