Unul dintre poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean Argeş arestaţi preventiv în cazul bărbatului care a murit asfixiat, după intervenţia agenţilor la o teresă din Piteşti, a fost suspendat pe perioada măsurii preventive, în timp ce al doilea a ieşit la pensie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş a transmis, marţi, că, după ce instituţia a fost informată de către Tribunalul Argeş cu privire la emiterea unor mandate de arestare preventivă pe nunele celor doi agenţi, unul dintre cei doi nu mai lucrează în IPJ Argeş, iar pentru al doilea contractul de muncă a fost suspendat.

Astfel, pentru unul dintre agenţii de poliţie au încetat raporturile de serviciu, cu drept la pensie, începând cu data de 19 aprilie. În cazul celui de-al doilea contractul de muncă a fost suspendat.

”În conformitate cu prevederile art. 27 din Legea 360 din 2002, privind Statutul Poliţistului, pentru unul dintre cei doi agenţi de poliţie s-a dispus suspendarea raporturilor de serviciu, pe perioada măsurii arestării preventive. Ulterior, în funcţie de măsurile procesuale penale dispuse, se va proceda conform prevederilor legale”, informează IPJ Argeş.

Magistraţii Tribunalului Argeş au dispus, luni, arestarea preventivă a celor doi poliţişti care au fost reţinuţi în cazul bărbatului din Piteşti care a murit în urma intervenţiei agenţilor, ambii fiind acuzaţi de purtare abuzivă şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Decizia magistraţilor nu este definitivă şi a fost deja atacată de către apărătorii celor doi.

Săptămâna trecută, un bărbat care consuma alcool pe terasa unui restaurant din Piteşti şi a refuzat să părăsească zona, când i s-a solicitat acest lucru, în condiţiile în care în bucătăria localului a izbucnit un incendiu, a fost evacuat cu forţa de pe terasă. În acel moment, el a intrat în stop cardio-respirator, fiind declarat decedat după ce manevrele de resuscitare nu au dat rezultat.

Iniţial, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş au deschis un dosar penal in rem pentru purtare abuzivă şi ucidere din culpă.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.