Un şofer urmărit de poliţiştii din Piteşti după ce a refuzat să oprească la semnalul agenţilor rutieri a lovit autospeciala Poliţiei în timp ce încerca să scapel. În cele din urmă, poliţiştii l-au prins şi au constatat că nu a oprit pentru că era sub influenţa alcoolului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Incidentele au avut loc în noaptea de luni spre marţi, când poliţiştii Secţiei 2 Piteşti i-au făcut şoferului unui autoturism semn să oprească. În schimb, şoferul a mărit viteza, în încercarea de a scăpa de controlul Poliţiei, motiv pentru care agenţii au pornit în urmărirea acestuia.
 
”Pe parcursul urmăririi, autovehiculul a lovit un alt autoturism parcat, pe str. Constantin D. Stătescu. Ulterior, pe str. Carol Davila, la intersecţia cu aleea Victor Eftimiu, a intrat în coliziune cu alt autovehicul parcat, după care, pe fondul  efectuării manevrei de mers înapoi, ar fi intrat în coliziune cu echipajul de poliţie, provocându-i avarii”, a informat, marţi, Poliţia Argeş.
 
În acel moment, şoferul a fost prins, poliţiştii constatând că este vorba despre un bărbat de 27 de ani, din Piteşti, care era însoţit de o tânără de 22 de ani, din comuna Călineşti. Testul cu aparatul etilotest a indicat o valoare  mult peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind dus la spital, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
”În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie. Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârşită şi luarea măsurilor legale care se impun”, a precizat Poliţia.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.