Argeş: Şase persoane, rănite într-un accident provocat de un şofer care a adormit la volan

Argeş: Şase persoane, rănite într-un accident provocat de un şofer care a adormit la volan
FOTO - ISU Arges

Şase persoane, între care un copil îm vârstă de cinci ani, au fost rănite într-un accident produs sâmbătă în judeţul Argeş, în comuna Pietroşani, primele date ale poliţiştlor arătând că un şofer care ieşise din schimbul al treilea a adormit la volan, iar autovehiculul pe care îl conducea a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit cu un altul.

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Argeş au declarat pentru News.ro că accidentul s-a produs pe un drum judeţean din comuna Pietroşani. Un autovehicul Opel în care se aflau doi muncitori care ieşiseră din schimbul trei de la uzina Dacia a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit violent cu un autoturism Skoda Fabia în care se aflau doi bărbaţi, o femeie şi copilul acesteia în vârstă de cinci ani.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, Mădălina Epure, a declarat că în urma accidentului toate cele şase persoane aflate în autovehiculele implictate au suferit politraumatisme, având nevoie de îngrijiri medicale.

Şoferul care a provocat accidentul a declarat că a adormit la volan. Poliţiştii au deschis dosar de cercetare pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră