Jandarmii argeşeni au intervenit, la sfârşitul săptămânii trecute şi au oprit două petreceri private organizate cu ocazia unor botezuri, la care participau zeci de oameni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform datelor furnizate de Inspectoratul de Jandarmi judeţean Argeş, weekend-ul trecut echipajele de intervenţie ale jandarmeriei au intervenit în mai multe localuri unde aveau loc activităţi interzise în contextul pandemiei. Astfel, în doar două zile, au fost oprite două petreceri de botez la care fuseseră invitate zeci de persoane.

"În ziua de sâmbăta 31.10.2020 jandarmii argeşeni au constatat că într-un local comuna Bascov se află înn desfăşurare un botez, activitate interzisă în actualul context pandemic. Administratorul societăţii comerciale a fost sancţionat cu amendă în valoare de 3.000 de lei pentru contravenţia săvârşită, activitatea fiind întreruptă de jandarmi, iar toate cele 35 de persoane care participau la eveniment au părăsit localul. În ziua de duminică, 01.11.2020, într-un local din municipiul Piteşti, jandarmii argeşeni au întrerupt un alt botez la care participau 40 de persoane cu încălcarea normelor legale în vigoare.  De asemenea, administratorul localului a fost sancţionat contravenţional cu 3.000 de lei", informează Inspectoratul de Jandarmi Argeş.

Tot la sfârşitul săptămânii trecute, jandarmii din Argeş au amendat pe administratorul unei firme care nu purta mască de protecţie în interiorul unui local, din Piteşti, sancţiunea fiind de 500 de lei. Totodată, într-un club din municipiul Piteşti au fost găsiţi clienţi în afara orelor de funcţionare. Aceştia au fost amendaţi pentru că fumau în interior iar verificările la clubul respectiv continuă, întrucât acolo au fost constatate şi alte nereguli.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.