Argeş: Intervenţie pe timp de noapte pentru recuperarea a cinci turişti pe care lăsarea întunericului i-a prins pe un traseu din Piatra Craiului. Acţiunea s-a terminat la ora 2:30

Argeş: Intervenţie pe timp de noapte pentru recuperarea a cinci turişti pe care lăsarea întunericului i-a prins pe un traseu din Piatra Craiului. Acţiunea s-a terminat la ora 2:30

Salvamontiştii argeşeni au participat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o intervenţie dificilă de recuperare a cinci turişti pe care întunericul i-a surprins pe un traseu montan din Piatra Craiului. Cei cinci nu aveau la ei lanterne, iar o femeie din grup a acuzat stări de rău. Cei cinci au fost coborâţi în siguranţă de pe munte în jurul orei 2:30.

Grupul format din cinci turişti  a solicitat sprijinul salvatorilor montani sâmbătă, după ce una dintre femeile care făceau parte din grup a acuzat stări de rău. 
„Un element important care a îngreunat situaţia a fost faptul că grupul nu avea lanterne, deşi deplasarea urma să se desfăşoare în condiţii de vizibilitate redusă. Grupul a plecat din Plaiul Foii, a parcurs creasta Pietrei Craiului iar odată cu lăsarea întunericului nu s-au mai putut deplasa fără o sursă de lumină”, au transmis salvatorii montani argeşeni.
Salvamntiştii au plecat de la Baza Salvamont Voina , reuşind localizarea grupului şi coborârea în siguranţă în zona Brustureţ.
Acţiunea s-a finalizat în jurul orei 2:30. Cei cinci au spus că nu au nevoie de intervenţia ambulanţei şi au plecat spre casă cu maşina personală.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră