Femeia înjunghiată în gât, vineri, în zona unei cofetării din localitatea argeşeană Mioveni, de un bărbat de 37 de ani, bolnav psihic, care în urmă cu doi ani a mai atacat o tânără pe stradă, a murit. Victima avea 69 de ani şi locuia în Mioveni. Ea suferise o hemoragie masivă şi a fost transportată la spital în stare foarte gravă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unor surse din Poliţie, femeia înjunghiată în gât, în plină stradă, în dreptul unei cofetării din Mioveni, era din localitate şi avea 69 de ani.

Deşi a fost transportată de urgenţă la spital, femeia nu a mai putut fi salvată din cauza hemoragiei masive pe care a suferit-o în urma atacului, ea fiind declarată decedată, au informat autorităţile medicale din Argeş.

Primele date obţinute de către poliţişti arătau că agresorul este un bărbat de 37 de ani, bolnav psihic, care aparent nu avea nicio legătură cu femeia pe care a atacat-o şi care era în stare foarte gravă.

Surse din Poliţie au declarat pentru News.ro că în urmă cu doi ani bărbatul a atacat tot pe stradă o tânără pe care, de asemenea, a înjunghiat-o. La vremea respectivă, bărbatul nu a fost condamnat pentru fapta sa, el fiind bolnav psihic. La acel moment, instanţa a dispus tratament medicamentos pentru bărbat, iar din punct de vedere legal el se află în grija mamei sale.

Potrivit aceloraşi surse, în urmă cu două luni, bărbatul a avut o criză şi a fost internat la un spital din Vedea.

După ce a fost înjunghiată, femeia a fost preluată de un echipaj de Terapie Intenvsivă mobilă şi dusă la spital, unde medicii au încercat să o salveze, însă din păcate a fost declarată decedată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.