Poliţiştii argeşeni au reţinut şi cer arestarea preventivă a doi bărbaţi suspectaţi că au furat un autoturism pe care l-au condus fără a avea permis, iar apoi au abandonat maşina, după ce i-au dat foc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti au reţinut doi bărbaţi cu vârste de 28 şi 24 de ani, suspectaţi de furt, conducere fără permis de conducere şi distrugere prin incendiere. 
 
Dosarul în acest caz a fost deschis după ce, săptămâna trecută, cei doi ar fi furat un autoturism lăsat cu cheile în contact, în localitatea Moşoaia. A doua zi, autoturismul a fost găsit în comuna Albota, abandonat şi incendiat.
 
"După administrarea probatoriului, cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi în faţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, a transmis, luni, IPJ Argeş.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.