Un bărbat de 47 de ani a fost muşcat de urs în zona barajului Voina, din comuna Lereşti, judeţul Argeş. El a fost rănit în zona pulpei şi a coapsei.
"Un echipaj SMURD de prim ajutor calificat a intervenit în comuna Lereşti, în zona Barajului Voina, pentru acordarea asistenţei medicale unei persoane de sex masculin, în vârstă de 47 de ani, care a fost muşcată de urs", anunţă luni ISU Argeş.
La sosirea paramedicilor, bărbatul era conştient şi cooperant. El are plăgi la nivelul piciorului, în zona pulpei şi a coapsei.
La misiune au participat şi echipaje ale instituţiilor cu atribuţii în gestionarea unor astfel de situaţii, care au luat măsurile specifice din competenţă.
După evaluarea medicală la faţa locului, pacientul a fost transportat la spitalul din municipiul Câmpulung, pentru investigaţii şi îngrijiri de specialitate.
Recomandările ISU
- Evitaţi zona, rămâneţi în locuinţe;
- Păstraţi distanţa faţă de animal, nu îl hrăniţi şi nu încercaţi să vă fotografiaţi cu acesta;
- Fără să vă expuneţi pericolului, protejaţi animalele din gospodărie.




























