Un bărbat din Curtea de Argeş este audiat, miercuri seară, fiind suspectat că a distrus un autoturism căruia i-a dat foc, că a spart geamul altei maşini, în urma acţiunilor sale un al treilea autovehicul fiind avariat. Martorii l-au văzut pe suspect având două cuţite. Bărbatul a fost imobilizat şi dus la Poliţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
Incendiul a avut loc în jurul orei 20:00, pe strada Epureşti din municipiul Curtea de Argeş. Pompierii care au intervenit pentru stingerea focului au constatat că un autoturism a fost distrus, iar o dubă parcată în apropiere a fost afectată în proporţie de 30%. Totul s-a întâmplat după ce o persoană a incendiat intenţionat autoturismul care a ars complet. 
 
Şi poliţiştii, alertaţi prin 112, au intervenit acolo, constatând că bărbatul suspectat că a dat foc autoturismului era beat şi avea la el două cuţite. Poliţiştii l-au imobilizat şi l-au dus la sediul poliţiei, pentru audieri. 
 
”Din primele verificări, s-a stabilit că un bărbat de 27 de ani, din Curtea de Argeş, pe fondul consumului de alcool, având asupra sa două cuţite, ar fi distrus un geam şi parbrizul unui autoturism, parcat la poarta imobilului tatălui său, după care ar fi incendiat un alt autoturism, aparţinând aceleiaşi persoane.(...) Cercetările continuă, urmând ca, după administrarea probatoriului, să fie luate măsurile legale în consecinţă”, a transmis Poliţia judeţeană Argeş.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.