Patru tineri din Arad, cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani, au fost reţinuţi, fiind acuzaţi de lipsire de libertate în mod ilegal şi violarea vieţii private. Ei ar fi dezbrăcat cu forţa un copil de 9-10 ani şi l-au umilit, filmând scenele. Cel care a filmat a sunat la 112 pentru a reclama o posibilă agresiune, dar anchetatorii au stabilit că face parte dintre făptaşi.
"La data de 23 octombrie 2026, în jurul orei 1:10, poliţiştii arădeni au fost sesizaţi, de un tânăr, de 21 de ani, despre o posibilă agresiune, în Şeitin. Din sesizarea acestuia, a reieşit că ar fi postat un videoclip pe o reţea de socializare, iar alte persoane l-ar fi acuzat de săvârşirea unei agresiuni. În cadrul postării, un minor ar fi fost obligat să se dezbrace şi ar fi fost umilit de alţi 3 tineri. Poliţiştii Secţiei 2 Rurală Pecica s-au sesizat din oficiu, despre săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe", anunţă, vineri, IPJ Arad.
Potrivit instituţiei citate, din verificări, a rezultat că filmarea ar fi fost realizată de apelant, în seara de 9 octombrie 2026, în jurul orei 22:00.
"Poliţiştii au identificat pe cei trei tineri, unul de 16 ani şi doi de 17 ani, care, împreună cu un tânăr, de 21 de ani, ar fi săvârşit fapta. Având în vedere cele constatate, a fost schimbată încadrarea juridică, în lipsire de libertate în mod ilegal şi violarea vieţii private", mai arată poliţiştii.
În baza probatoriului administrat, toţi cei 4 tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi luate şi alte măsuri preventive.
"Totodată, în ziua de 23 octombrie a.c., ulterior demarării cercetărilor, o femeie s-a prezentat la Secţia 1 Vlaicu, pentru a reclama faptul că a văzut agresiunea, într-o postare de tip story, de pe contul tânărului de 21 de ani", au precizat poliţiştii.



























