Un bărbat de 46 de ani şi partenera sa, de 42 de ani, din judeţul Arad, arestaţi preventiv la mijlocul lunii aprilie, după ce, timp de doi ani, el ar fi violat-o pe fiica femeii, care avea atunci 7-8 ani, au fost trimişi în judecată. Procurorii au stabilit că mama fetiţei ştia şi chiar a surprins astfel de fapte, dar nu a făcut nimic pentru a o proteja pe copilă.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu au informat, vineri, că procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu a finalizat cercetările şi a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, în vârstă de 46 de ani, cercetat în stare de arest preventiv, pentru viol, agresiune sexuală şi rele tratamente asupra unui minor, toate în formă continuată, şi a unei inculpate, în vârstă de 42 de ani, arestată preventiv, pentru complicitate la agresiune sexuală şi rele tratamente asupra minorului, ambele în formă continuată.
"Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul, în perioada august 2024 - decembrie 2025, în repetate rânduri, în imobilul în care locuia împreună cu fiica concubinei sale, având vârsta de 7 - 8 ani în perioada săvârşirii infracţiunilor, din loc. Cărand, judeţul Arad, a întreţinut cu aceasta raporturi sexuale şi acte sexuale orale, prin constrângere. Totodată, în aceeaşi perioadă, atât în imobilul precizat mai sus, cât şi cu ocazia efectuării unor concedii pe teritoriul ţării, inculpatul, prin constrângere, a obligat-o pe victimă să efectueze comportamente de stimulare corporală asupra lui, precum şi alte acte de natură sexuală", arată sursa citată.
Potrivit procurorilor, în tot acest timp, mama copilei, care era concubina bărbatului, "deşi avea cunoştinţă că inculpatul o constrângea pe victimă la comportamente de stimulare corporală asupra lui, chiar surprinzând unele acte materiale", nu a luat măsuri de protecţie faţă de aceasta, "întărindu-i inculpatului îndrăzneala şi convingerea că nu va fi tras la răspundere pentru faptele sale".
"Toate aceste acte ale inculpaţilor au pus în primejdie gravă dezvoltarea intelectuală şi morală a persoanei vătămate minore", mai notează procurorul.
Reprezentantul Parchetului menţionează că rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Ineu, cu propunere de menţinere a măsurii arestului preventiv faţă de cei doi inculpaţi şi de păstrare a măsurilor asiguratorii dispuse în cauză.



























