Un băiat de 15 ani din municipiul Arad a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce l-a înjughiat cu un cuţit, în zona spatelui, pe fratele său, un adolescent de 17 ani. Victima a fost spitalizată, viaţa fiindu-i pusă în primejdie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat de presă, de miercuri, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, conflictul între cei doi fraţi a izbucnit marţi, în jurul orei 15.30.
 
”Pe fondul unor neînţelegeri, inculpatul  minor, în  vârstă de 15  ani, în timp ce se afla la domiciliul său în municipiul Arad, l-a agresat fizic pe fratele său, în  vârstă de 17 ani, provocându-i o plagă cu un cuţit în zona inferioară a spatelui. Victima a fost internată de urgenţă, în stare gravă, la Spitalul Clinic Judeţean Arad, fiind operată”, se arată în comunicat.
 
Potrivit constatărilor medicilor, victima a suferit leziuni traumatice care necesită 40-45 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, dacă nu survin complicaţii, viaţa acesteia fiind pusă  în primejdie.
 
Tânărul de 15 ani a fost reţinut miercuri şi urmează a fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad, cu propunere de arestare preventivă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.