Treisprezece migranţi irakieni, între care nouă copii, au fost prinşi de poliţiştii de frontieră arădeni, în noaptea de luni spre marţi, după ce au încercat să treacă ilegal graniţa spre Ungaria, pe câmp, ajutaţi de trei călăuze tot de origine irakiană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au prins 13 irakieni care au încercat să iasă ilegal din ţară, cu ajutorul a trei călăuze. Migranţii au fost descoperiţi în trei taximetre care se deplasau spre graniţă.

Şoferii maşinilor sunt cetăţeni români, angajaţi ai unei firme de taximetrie, iar în urma legitimării pasagerilor s-a stabilit că aceştia sunt cetăţeni irakieni solicitanţi de azil în România.  Doar patru dintre ei sunt adulţi, cu vârste cuprinse între 30 şi 38 de ani, iar ceilalţi nouă sunt copii, cel mai mic având şapte luni.

În timpul legitimării migranţilor, poliţiştii de frontieră au observat un alt autoturism, înmatriculat în Austria, ”care staţiona nejustificat în apropiere” şi în care se aflau trei bărbaţi. Aceştia au fost verificaţi, fiind vorba tot despre cetăţeni de origine irakiană, unul cu rezidenţă în Austria, în timp ce ceilalţi doi aveau documente de călătorie eliberate de autorităţile austriece şi italiene şi au intrat legal în România.

Având suspiciuni cu privire la prezenţa celor 16 persoane în zonă, poliţiştii de frontieră le-au dus la sediu pentru continuarea verificărilor.

”La cercetări, s-a stabilit că solicitanţii de azil intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-o ţară din spaţiul Schengen”, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră Arad, în care se precizează că ceilalţi trei bărbaţi depistaţi aveau rolul de călăuze.

Migranţii adulţi sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cei trei bărbaţi care urmau să-i ajute sunt cercetaţi pentru călăuzire.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.