Aproximativ 50 de persoane au fost evacuate de urgenţă, joi, din incinta Universităţii de Petrol - Gaze din Ploieşti, după ce într-un corp de clădire ce aparţine universităţii s-a simţit un miros puternic iritant, iar o tânără a început să se simtă rău.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, cele 50 de persoane au fost evacuate din corpul I de clădire al UPG Ploieşti, de la etajul al patrulea, acolo unde sunt amplasate săli de curs şi laboratoare. 

Decizia de evacuare a studenţilor şi angajaţilor universităţii a fost luată după ce în zonă a început să se simtă un miros puternic iritant, iar unei tinere i s-a făcut rău, acuzând palpitaţii.

La faţa locului s-au deplasat ambulanţe SMURD, dar şi o autospecială de transport victime multiple, iar 12 persoane vor fi evaluate medical.

Acestea acuză ameţeli, iar în cazul a două dintre ele, o tânără şi un tânăr, s-a luat decizia de a fi transportate la spital. Persoanele au raportat greaţă, vărsături şi pierderi de cunoştinţă.

La sediul universităţii din Ploieşti se va deplasa şi autospeciala care detectează substanţe chimice, bacteriologice din cadrul IGSU.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.