Jandarmii au aplicat aproape o sută de amenzi în zona Arestului Central din Bucureşti, unde s-au strâns susţinătorii lui Călin Georgescu încă din momentul în care acesta a fost arestat preventiv pentru înşelăciune. De asemenea, au fost întocmite actele pentru patru sesizări penale.
”Având în vedere prezenţa unor persoane în zona exterioară a sediului Arestului Central, jandarmii au dispus măsuri de ordine şi siguranţă publică pentru asigurarea unui climat de siguranţă, gestionarea fluxurilor de persoane şi menţinerea liberă a căilor de acces către obiectiv. În acest context, precizăm faptul că aceste manifestaţii nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice”, a transmis, luni, Jandarmeria, într-un comunicat de presă.
Jandarmeria Capitalei are la faţa locului echipe de dialog care au rolul de asigura dialogul permanent cu participanţii la această adunare publică, explicând zilnic importanţa declarării şi a existenţei unui organizator.
”Totodată, măsurile dispuse ţin cont şi de caracterul rezidenţial al zonei, în proximitatea obiectivului aflându-se imobile de locuinţe, fiind necesară asigurarea permanentă a accesului către acestea, precum şi a condiţiilor normale de circulaţie pentru persoanele care locuiesc în zonă”, au mai transmis jandarmii
Potrivit acestora, pentru mai multe încălcări ale prevederilor legale în vigoare, jandarmii au aplicat 98 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 84.500 de lei.
Totodată, în această perioadă, jandarmii au întocmit 4 acte de sesizare a organelor de urmărire penală, astfel:
• art. 206 C.P., (amenintarea);
• art. 253 C.P., (distrugere);
• art. 257 C.P., (ultraj);
• art. 372 C.P., (port de obiecte periculoase).
Susţinătorii lui Călin Georgescu s-au strâns în faţa Arestului Central încă din momentul în care acesta a fost încarcerat. El are un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, în dosarul de înşelăciune cu predujiciu de 1,1 milioane de euro.




























