O autosanitară care aparţine unei clinici private a fost implicată într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază pe un bulevard din municipiul Craiova. Verificările făcute de poliţişti arată că ambulanţa a fost izbită de un autoturism care a intrat pe culoarea roşie a semaforului. Opt persoane au fost rănite în urma evenimentului.
Accidentul a avut loc sâmbătă după-amiază, ora 16.33, pe bulevardul Nicolae Romanescu, din municipiul Craiova. „Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit faptul că un autoturism condus pe Bulevardul Nicolae Romanescu, în direcţia către centru, de o femeie de 31 de ani, din Craiova, nu ar fi respectat semnificaţia culorii roşu a semaforului electric, intrând în coliziune cu un autoturism (ambulanţă privată), condus din sens opus, de un bărbat de 56 de ani, din Craiova”; transmit oficialii Poliţiei judeţene Dolj.
În urma accidentului rutier, şoferiţa şi o femeie de 54 de ani, pasageră în autoturism au fost rănte. De asemenea, şoferul ambulanţei private şi 5 femei, aflate în autosanitară, au necesitat îngrijiri medicale. Toate victimele erau conştiente şi cooperante în momentul în care echipajele de prim ajutor au ajuns la ele.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În urma accidentului, poliţiştii au deschis dosar penal pentru de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.