Alarma de incendiu a Unităţii de Primiri Urgenţe care funcţionează în cadrul Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Andreoiu” Ploieşti s-a declanşat, vineri, după ce un senzor de căldură s-a activat. Verificările au arătat că în clădire nu s-a produs incendiu, activitatea medicală desfăşurându-se în mod normal.
”În cursul dimineţii de 07 noiembrie 2025, ora 08:10, la Unitatea de Primiri Urgenţe (U.P.U.) a Spitalului Judeţean de Urgenţă «Dr. Constantin Andreoiu» Ploieşti s-a declanşat sistemul de alarmă de incendiu, ca urmare a activării unui senzor de căldură. Echipele interne de intervenţie, împreună cu autorităţile competente, au acţionat prompt, conform procedurilor de siguranţă în vigoare. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că nu a existat niciun incendiu, neînregistrându-se pagube materiale sau victime”, informează oficialii spitalului într-un comunicat.
Potrivit acestora, activitatea medicală în Unitatea de Primiri Urgenţe nu a fost afectată, iar ”siguranţa pacienţilor şi a personalului medical nu a fost pusă în pericol în niciun moment”
”Procesul de îngrijire şi intervenţiile medicale s-au desfăşurat în condiţii normale. După finalizarea verificărilor, sistemul de detecţie şi alarmare a fost resetat, iar măsurile de prevenţie au fost reanalizate pentru menţinerea celor mai înalte standarde de siguranţă”, mai transmit reprezentanţii unităţii sanitare, subliniind că siguranţa pacienţilor, a personalului şi a activităţii medicale reprezintă ”o prioritate absolută, iar toate activităţile de protecţie la incendiu sunt desfăşurate periodic, conform legislaţiei în vigoare”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







