Un urs a intrat, miercuri seară, într-o gospodărie din localitatea Berislăveşti, unde a atacat un porc. Este al treilea astfel de atac în comune din Vâlcea, în ultimele zile. Săptămâna aceasta, un taur şi doi viţei au fost găsiţi morţi în urma atacurilor urşilor, în localităţile Titeşti şi Perişani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Un urs a intrat, miercuri seară, în jurul orei 23:00, în satul Dângeşti, comuna Berislăveşti din judeţul Vâlcea, informează Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea.
 
Animalul a atacat un porc, pe care nu a reuşit să îl omoare. 
 
Autorităţile din Vâlcea au emis mesaj Ro-Alert prin care avertizează populaţia cu privire la prezenţa animalului sălbatic în localitate.
 
Marţi, o femeie din comuna Perişani a anunţat că a găsit doi viţei ucişi în grajdul unde îşi ţinea animalele. Există date conform cărora acestea au fost ucise de un urs care a distrus gardul electrificat care împrejmuia grajdul. 
 
De asemenea, luni, jandarmii vâlceni au fost solicitaţi prin apel la 112, să intervină pentru îndepărtarea unui animal sălbatic în comuna Titeşti, judeţul Vâlcea, unde o femeie care a auzit câinii lătrând a văzut cum un urs care se îndrepta către pădure. Animalul atacase şi omorâse un taur care a fost găsit pe dealul unde a fost văzut ursul. 
 
Cele trei localităţi în care au fost semnalate atacuri ale urşilor sunt apropiate una de cealaltă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.