Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), Adrian Mihălcioiu, afirmă că drona care a explodat aproape de mal, în Portul Constanţa, a ajuns „dintr-o greşeală” chiar în acel loc. „Drona putea să avanseze un pic către dana militară, sau către danele comerciale ale portului, chiar şi în danele de la Oil Terminal, care erau foarte, foarte aproape. Eu cred că din greşeală a ajuns acolo”, spune Mihălcioiu. În opinia liderului SLN, este „incredibil” că România nu are încă, după patru ani încheiaţi de război, un sistem de supraveghere a coastelor româneşti, inclusiv intrările în port. „Nu avem îngrădit în zona Neptun Deep, unde ştim foarte bine că se vor extrage gaze naturale”, avertizează Mihălcioiu.
"Îmi pare rău să spun, dar după mai bine de patru ani de război, noi încă nu avem un sistem de supraveghere a coastelor şi de siguranţă a coastelor româneşti, inclusiv intrările în port, rutele comerciale dintre Istanbul, Bosfor şi Portul Constanţa, nu avem îngrădit în zona Neptun Deep, acolo unde ştim foarte bine că se vor extrage gaze naturale... Vă închipuiţi ce se întâmplă dacă explodează o dronă din asta direct în platforma de extracţie a gazelor! E incredibil şi pentru asta nu trebuie foarte multe miliarde de dolari, cât are pe buget România an de an pentru apărare, şi probabil că trebuie câteva sute de mii sau milioane pentru a avea un sistem de supraveghere şi de distrugere a obiectelor care intră pe teritoriul şi în apele naţionale româneşti", a declarat, vineri, la Digi 24, Adrian Mihălcioiu.
Potrivit liderului sindical, chiar dacă o astfel de dronă este "puţin făcută să nu fie depistată de radar", totuşi există trei filtre: cel al Ministerului Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Autoritatea Navală Română.
"Deci vorbim de divizia de flotă navală a MApN acolo, în portul Constanţa. Vorbim de reprezentanţii Ministerului de Interne, care, prin Garda de Coastă au şi ei o misiune de supraveghere a zonelor limitrofe Portului şi României, până la urmă. Avem Port-Control, avem Autoritatea Navală Română care supraveghează traficul de nave, intrări-ieşiri. Deci cumva această dronă ar fi putut fi văzută. Dacă cumva a avut un sistem antiradar, atunci se poate explica că nu a fost văzută, depistată la timp. Dar totuşi, după patru ani de zile, spun de ce nu avem un sistem de radar, un sistem de supraveghere prin satelit, cu abonament, să poţi să vezi absolut toate obiectele din zona noastră şi să intervii în momentul când ele intră şi ameninţă orice fel de lucru", a mai spus Adrian Mihălcioiu.




























