Adolescentul dat dispărut în masivul Bucegi plecase în Bucureşti, fiind găsit în cartierul Pantelimon

Adolescentul dat dispărut în masivul Bucegi plecase în Bucureşti, fiind găsit în cartierul Pantelimon

Autorităţile din judeţele Dâmboviţa şi Prahova au încetat căutarea adolescentului de 16 ani care a dispărut în timp ce se afla cu un grup de copii în masivul Bucegi, după ce au fost informate că băiatul a fost găsit în cartierul Pantelimon din Bucureşti.

Reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa care au participat la acţiunea de căutare a copilului alături de salvamonişti  au declarat pentru News.ro că băiatul de 16 ani, a cărui dispariţie a fost anunţată sâmbătă seară, a fost găsit.

După aproximativ două ore de căutări în zona cotei 2000, acolo unde adolescentul a fost văzut ultima oară şi unde se afla în tabără cu un grup de colegi, autorităţile au fost anunţate că băiatul a fost găsit în cartierul Pantelimon din Bucureşti.

Potrivit unor surse din rândul celor care au participat la căutări, băiatul este elev la o şcoală specială din Capitală.

După ce au fost anunţaţi despre faptul că adolescentul a fost găsit, jandarmii şi salvamontiştii au încetat căutările.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră