Un adolescent de 15 ani a murit, după ce i s-a făcut rău în curtea unei unităţi de învăţământ din judeţul Bacău, iar echipajul cu medic ar fi ajuns prea târziu. A fost deschisă o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat.
"La data de 20 mai a.c., poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci au fost sesizaţi prin 112, despre faptul că unui elev, de 15 ani, i s-ar fi făcut rău şi ar fi căzut în curtea unităţii de învăţământ. Poliţiştii şi echipajul de ambulanţă au ajuns la faţa locului şi au început manevrele de resuscitare", a transmis, joi, IPJ Bacău.
Sursa citată a precizat că, din păcate, copilul de 15 ani a decedat.
"S-a deschis o anchetă în acest caz în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului", a mai transmis Poliţia.
Martorii acuză că ambulanţa cu medic ar fi ajuns prea târziu la faţa locului.



























