Un tânăr ucrainean în vârstă de 22 de ani a fost recuperat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unei acţiuni a Salvamont Maramureş care a durat opt ore. Tânărul a trecut graniţa în România prin munţi şi a cerut ajutor în condiţiile în care nu mai ştia să se orienteze pe munte şi ajunsese într-o zonă extrem de dificilă.
Intervenţia salvatorilor montani maramureşeni a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în munţii Maramureşului, în zona vârfului Pop Ivan.
Un tânăr de 22 de ani, cetăţean ucrainean, a cerut sprijin la 112, anunţând că nu are probleme medicale, dar nu se mai poate orienta in munte, nu are provizii la el şi este singur.
Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Zona în care afla tânărul este una extrem de dificilă, acolo neexistând semnal telefonic pe o distanţă de câţiva kilometri buni. În aceste condiţii, salvatorii i-au cerut tânărului să rămână în locul în care a fost localizat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
Bărbatul a fost găsit, el neavând probleme medicale, însă fiind în stare epuizare fizică, după două zile în munţi.
„I s-a oferit ceai cald şi hrană şi ulterior a fost extras în siguranţă din munte. Zona în care se afla este una dintre zonele extrem de dificil de abordat din munţii Maramureşului, noi, cei de la Salvamont Maramureş având chiar înainte cu o zi de alarmă o pregătire fizico -tehnică extrem de dură în această zonă, cu o coborâre din munte care a însemnat peste 1300 metri diferenţă de nivel. După aproape 8 ore de la iniţierea alarmei de către băiatul ucrainean de 22 ani, salvatorii montani l-au predat autorităţilor competente care se ocupă de astfel de cazuri”, au transmis reprezentanţii Salvamont Maramureş.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.