Un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 18 ani s-a răsturnat peste gardul unei case, sâmbătă, pe un drum din judeţul Giurgiu. Tânărul aflat la volan şi pasagera care călătorea în maşina condusă de el au scăpat cu viaţă, deşi un stâlp metalic a străpuns habitaclul autoturismului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Accidentul a avut loc în localitatea giurgiuveană Trestieni, unde un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 18 ani a derapat, a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat peste un gard.
 
Autovehiculul a fost străpuns de un stâlp din metal, însă şoferul a scăpat cu viaţă.
 
Tânărul de 18 ani a fost rănit, însă era conştient şi cooperant atunci când echipajele de salvare au ajuns la el. Acesta a fost trimis către un spital din Capitală. 
 
O adolescentă de 16 ani, pasager în autoturism, a primit îngrijiri medicale la locul accidentului. 
 
Urmează ca poliţiştii să stabilească împrejurările în care s-a produs acest eveniment.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.