Un grav accident rutier s-a produs, luni dimineaţă, în judeţul Suceava. O persoană a murit şi alte trei sunt rănite după ce un autoturism a intrat sub un TIR, fiind nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare pentru scoaterea uneia dintre victime din autoturism.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE - Persoana decedată este o femeie în vârstă de 51 de ani. Două adolescente (15 şi 17 ani), precum şi o tânără de 21 de ani, au fost  transportate la UPU Suceava, cu politraumatisme.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Accidentul s-a produs pe drumul european 85, care duce către Siret, pe raza localităţii Pătrăuţi din judeţul Suceava, unde un autoturism şi un autotren fără încărcătură s-au ciocnit.
Echipajele ajunse la faţa locului au găsit patru victime, toate din autoturism. Două dintre acestea erau inconştiente, iar una era încarcerată. 
Victima încarcerată a fost scoasă în stop cardio-respirator, iar medicii nu au putut-o resuscita, fiind declarat decesul.
 
 
Ceilalţi trei răniţi au multiple traumatisme, fiind preluaţi de ambulanţe pentru a fi duşi la spital. Şoferul TIR-ului a scăpat nevătămat.
La locul accidentului au intervenit o ambulanţă SMURD B2, o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă şi două autosanitare de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.