Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, iar trei persoane au fost rănite s-a produs miercuri pe autostrada A1, pe sensul de mers Arad-Timişoara.
"La locul intervenţiei se deplasează forţe şi mijloace din cadrul Detaşamentului Arad cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD Terapie Intensivă Mobilă. La locul intervenţiei se deplasează şi două ambulanţe SAJ", a transmis ISU Arad.
În urma accidentului au rezultat 3 victime, conştiente, cooperante şi neîncarcerate, care au primit îngrijiri medicale la faţa locului, apoi au fost transportate la spital.
Pompierii militari asigură şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor la faţa locului. Poliţiştii urmează să stabilească exact cum s-a produs accidentul.
Pe sensul de mers Arad - Timişoara, traficul rutier este oprit temporar, a anunţat DRDP Timişoara.

























