Un accident feroviar a avut loc, sâmbătă, în judeţul Timiş, în localitatea Dudeştii Noi, fiind implicate un automotor şi un autoturism în care se aflau doi adulţi şi un copil. Copilul şi o femeie au fost duşi la spital cu o ambulanţă pentru a primi îngrijiri medicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit ISU Timiş, accidentul a avut loc în localitatea Dudeştii Noi.
 
”În accident a fost implicat un automotor care asigură relaţia Sânnicolau Mare - Timişoara, în care se aflau 15 persoane care nu au necesitat îngrijiri medicale şi un autoturism în care se aflau doi adulţi şi un copil. În urma impactului, o vicitimă de sex feminin a rămas blocată în autoturism. Aceasta a fost extrasă de urgenţă şi predată unui echipaj medical SAJ în stare de conştientă. Victima de sex feminin şi minorul au fost transportaţi la spital”, transmite ISU Timiş.
 
13 pompieri au intervenit de urgenţă cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, două ambulanţe SMURD. De asemenea, la faţa locului sau deplasat şi 2 ambulanţe SAJ şi echipaje de poliţie.
 
Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, iar circulaţia feriviară în zonă este întreruptă. 
 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.