O tânără de 19 ani a murit, iar o alta, în vârstă de 18 ani şi un bărbat de 25 de ani au fost răniţi după ce autoturismul în care se aflau a derapat şi s-a izbit violent de un copac, în judeţul Argeş, pe DN65 A.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Accidentul rutier s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, puţin după ora 2,  în localitatea Căldăraru din judeţul Argeş, unde un autoturism a lovit un copac de pe marginea drumului. 
Echipajele de intervenţie ajunse la locul evenimentului au constatat că trei persoane erau rănite, iar două dintre acestea, femei cu vârste de 18, respectiv 19 ani, se aflau în interiorul autoturismului. 
„Pentru cele două victime de sex feminin a fost nevoie ca pompierii să execute manevre de descarcerare, ulterior predându-le echipajelor medicale. Una dintre persoanele extrase, cu vârsta de 19 de ani, nu prezenta semne vitale şi i s-au efectuat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, fără succes, declarându-se decesul. Cealaltă persoană extrasă, cu vârsta de 18 ani, a fost preluată cu politraumatisme în zona abdominală de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi  transportată la spital împreună cu personalul medical de pe ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă”, informează ISU Argeş. 
Al treilea rănit, care nu a rămas încarcerat, un bărbat în vârstă de 25 de ani aflat la volanul maşinii, a fost preluat de către un echipaj SMURD şi transportat la spital. Primele investigaţii făcute la faţa locului arată că el a suferit leziuni în zona bazinului şi la cap.
„Conducătorul auto a fost rănit uşor, astfel încât s-a reuşit testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs”, transmite IPJ Argeş..
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.