Rapperul Ye, cunoscut anterior sub numele Kanye West, a început să lucreze la „Donda 2”, continuarea albumului său din 2021 care a fost certificat cu aur.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anunţul a fost făcut de Steven Victor, actualul COO al G.O.O.D. Music, casa de discuri înfiinţată de West în 2004, potrivit Variety. Victor este şi vice-preşedinte al A&R la Universal Music Group.

„Ye a început să lucreze la noua lui capodoperă, «Donda 2»”, a declarat Victor pentru Complex.

Acesta urmează să fie al 11-lea album al rapperului şi primul album continuare din discografia lui. Detalii despre proiect sunt încă necunoscute.

„Donda” a fost lansat pe 21 august, după multe amânări şi în urma câtorva evenimente cu public. În primele 24 de ore, albumul a ajuns pe primul loc în topul Apple Music în 152 de ţări. În prima zi de la apariţie, el a fost accesat obline de peste 60 de milioane de ori în Statele Unite.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.