Trupa glam rock Mötley Crüe se reuneşte pentru o serie de concerte în America, după cinci ani de la turneul de adio.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În 2015, Vince Neil, Mick Mars, Nikki Sixx şi Tommy Lee au anunţat, într-o conferinţă de presă, că se retrag din activitate şi un semnat un act de „încetare a acordului privind turneele”. Ultimul concert a fost susţinut pe 31 decembrie 2015, la Los Angeles.

Membrii grupului american au spus de atunci, în mai multe rânduri, că nu vor reveni împreună pe scenă. 

Luni, ei au publicat un videoclip cu distrugerea contractului semnat în urmă cu patru ani. „Contractul e anulat, pentru că o nouă generaţie de Crüeheads cere necontenit ca trupa să revină”. 

Def Leppard şi Poison vor însoţi trupa în seria de concerte pentru care urmează să fie anunţate detaliile, scrie BBC.

Mötley Crüe a fost înfiinţată în 1981, în Los Angeles. Trupa a lansat 9 albume de studio, care au fost vândute în peste 100 de milioane de exemplare, un sfert din acestea, în Statele Unite. Ultimul disc al formaţiei este „Saints of Los Angeles”, apărut în 2008. În turneul din 2014 - 2015, anunţat ca final, trupa a susţinut 158 de concerte. În 2019, Netflix a lansat filmul biografic „The Dirt”, bazat pe autobiografia omonimă semnată de Nikki Sixx, Tommy Lee, Vince Neil, Mick Mars şi scriitorul Neil Strauss.

Reuniunea Mötley Crüe este cea mai recentă dintr-o serie care cuprinde nume precum My Chemical Romance, Rage Against The Machine şi The Black Crowes.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.