Filmul „Star Wars: Ultimii Jedi/ Star Wars: The Last Jedi” s-a menţinut pe primul loc în box office-ul nord-american, în weekendul de dinaintea Anului Nou, cu încasări de 52,4 milioane de dolari, ajungând la un total de 517,1 milioane de dolari, în trei săptămâni de la debut. Pelicula a depăşit pragul de un miliard de dolari la nivel mondial, în mai puţin de trei săptămâni de la premieră, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La nivel mondial, pelicula regizată de Rian Johnson a generat încasări de 1,04 miliarde de dolari până în prezent, înainte de lansarea în China, care va avea loc vineri.

Filmul „Jumanji: Welcome to the Jungle”, regizat de Jake Kasdan, cu Dwayne Johnson în rol principal, a încasat 50,5 milioane de dolari, situându-se pe cel de-al doilea loc în top, în cel de-al doilea weekend de la debut.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Pe cel de-al treilea loc în clasament s-a situat comedia muzicală „Pitch Perfect 3”, regizată de Trish Sie, cu încasări de 17,7 milioane de dolari, în cel de-al doilea weekend de la debut.

Locul al patrulea în box office-ul nord-american a fost ocupat de musicalul „The Greatest Showman”, cu încasări de 15,2 milioane de dolari, în cel de-al doilea weekend de la debut.

Animaţiile „Ferdinand” şi „Coco” s-au menţinut pe locurile cinci, respectiv şase în clasament, cu încasări de 11,6 milioane de dolari, respectiv 6,5 milioane de dolari, în cel de-al treilea şi, respectiv, cel de-al şaselea weekend de la debut.

Filmul „Pentru toţi banii din lume/ All the Money in the World”, regizat de Ridley Scott, cu Mark Wahlberg, Michelle Williams, Charlie Plummer şi Christopher Plummer în distribuţie, a debutat pe locul al şaptelea în top, cu încasări de 5,4 milioane de dolari.

Drama „Darkest Hour”, pentru care actorul Gary Oldman a primit o nominalizare la Globurile de Aur, s-a menţinut pe cel de-al optulea loc în clasament, generând încasări de 5,2 milioane de dolari, în cel de-al şaselea week-end de la debut.

Satira socială „Downsizing”, regizată de Alexander Payne, a coborât două poziţii în box office-ul din America de Nord, ajungând pe locul al nouălea, cu încasări de 4,6 milioane de dolari, în cel de-al doilea weekend de la debut. Filmul cu Matt Damon în rol principal a deschis ediţia de anul acesta a Festivalului de la Veneţia, însă nu s-a ridicat la aşteptările criticii şi nici ale publicului.

Comedia „Father Figures”, cu Owen Wilson, Ed Helms şi Glenn Close, a coborât o poziţie în clasament, ajungând pe locul al zecelea, în cel de-al doilea week-end de la debut, după ce a generat încasări de 3,7 milioane de dolari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.