„Star Wars: The Rise of Skywalker”, regizat de J.J. Abrams, a generat încasări la nivel nord-american de peste 30 de milioane de dolari în ziua de Crăciun.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filmul, ultimul lungmetraj din saga „Star Wars”, a încheiat ziua de 25 decembrie cu încasări de 32,1 milioane de dolari la nivel nord-american. Astfel, el este clasat pe locul al doilea în topul producţiilor cu cele mai mari încasări de Crăciun din toate timpurile, după „Star Wars: The Force Awakens” (49,3 milioane de dolari).

Pe locul al treilea se află „Star Wars: The Last Jedi”, cu 27,5 milioane de dolari încasări generate pe 25 decembrie.

În prezent, „The Rise of Skywalker” a depăşit 510 milioane de dolari încasări la nivel global.

Lungmetrajul lui Abrams, cu Adam Driver, Oscar Isaac, Mark Hamill, Daisy Ridley, John Boyega, Richard E. Grant, Keri Russell şi Lupita Nyong'o în distribuţie, a fost lansat pe 20 decembrie.

În prima zi de Crăciun, filmul de aventuri „Jumanji: The Next Level” a generat încasări de 12,5 milioane de dolari, iar locul al treilea a fost ocupat de drama „Little Women”, remake realizat de Greta Gerwig, cu 6,4 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.