Trupa românească FiRMA va cânta în deschiderea Rock the City 2019, pe 22 iulie, în Piaţa Constituţiei, unde va concerta şi grupul britanic indie-rock Editors. Cap de afiş este The Cure, iar God is An Astronaut face parte din lineup.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

FiRMA şi Editors sunt cele două nume noi anunţate luni de organizatori, D&D East Entertainment.

Editors a fost înfiinţată în 2002, în Birmingham. Grupul a cântat înainte sub numele de Pilot, The Pride şi Snowfield, ca mai apoi, în 2002, să aleagă titulatura Editors. În prezent, este alcătuit din Tom Smith (voce, chitară, pian), Russell Leetch (bas, sintetizator, backing vocal), Ed Lay (tobe, percuţie), Justin Lockey (chitară) şi Elliott Williams (sintetizator, chitară şi backing vocal).

Trupa a debutat discografic în 2005, cu „The Back Room” - nominalizat pentru Mercury Prize - şi a mai lansat cinci albume, două dintre ele fiind certificate cu platină. Cel mai recent album, „Violence”, a fost lansat anul trecut. 

FiRMA, trupă românească de rock alternativ, a fost înfiinţată în 2001. A debutat discografic în 2003, cu „La Orbire”, a primit nominalizări la MTV European Music Awards 2004 şi MTV Romanian Music Awards, a devenit primul grup românesc intrat în playlist-ul VH1 Europe, cu videoclipul „Baby is Crying” de la albumul „Exit”. În octombrie 2014, după şapte ani de absenţă, a revenit pe scena muzicală cu un nou „Descântece”. Trupa a concertat la festivaluri precum Shine, Electric Castle, Rock the City şi fEast. A deschis concertul Muse de la Bucureşti din 2016. Cel mai recent material de studio, „Poezii Alese. Vol.1”, al cincilea al trupei, a fost lansat în decembrie 2018. În prezent, FiRMA lucrează la un nou album, care va reuni piesele din spectacolul „Deşteptarea Primăverii” 

Biletele pentru Rock the City 2019 sunt disponibile în reţeaua Eventim, la preţuri cuprinse între 170 şi 420 de lei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.