Regizorul danez Lars von Trier, în vârstă de 66 de ani, a fost diagnosticat cu boala Parkinson şi va face o promovare limitată a viitorului său serial TV „Kingdom Exodus”, a anunţat luni compania sa de producţie, citată de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Von Trier, numit adesea „copilul teribil” al cinematografiei contemporane, este „în formă” şi este tratat pentru simptomele sale, a precizat compania Zentropa într-un comunicat.

„Kingdom Exodus” este a treia şi ultima parte a serialului TV de cult „The Kingdom” al lui von Trier din anii 1990. Serialul va avea premiera la Festivalul de Film de la Veneţia, la sfârşitul acestei luni, ca un film de cinci ore. Acesta va fi lansat în cinci episoade pe platforma Viaplay şi pe radiodifuzorul danez DR, la sfârşitul acestui an.

Din cauza diagnosticului său, Lars von Trier va acorda interviuri într-o măsură limitată până la premieră, a precizat Zentropa.

În 2011, Von Trier a fost interzis de la Festivalul de Film de la Cannes, după ce a glumit la o conferinţă de presă în care îşi promova filmul „Melancholia” spunând că este nazist.

Lars von Trier, născut pe 30 aprilie 1956, este regizor şi scenarist danez, devenit celebru graţie unor filme precum „Dancer in the Dark”, „Breaking the Waves”, „Melancholia” şi „Europa”.

A câştigat peste 100 de premii şi distincţii, inclusiv trofeul Palme d'Or (pentru „Dancer in the Dark”), Marele Premiu al Juriului (pentru „Breaking the Waves”), Premiul Juriului (pentru ”Europa”) şi Marele premiu tehnic (pentru „The Element of Crime” şi „Europa”) la Festivalul de la Cannes. A fost, de asemenea, nominalizat la Oscar şi la Globul de Aur cu filmul „Dancer in the Dark”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.