Primul parc tematic din lume inspirat din universul celebrei serii japoneze manga şi anime „Dragon Ball” va fi construit într-un viitor oraş de agrement din Arabia Saudită, a anunţat vineri dezvoltatorul acestui proiect colosal, scrie BFM TV.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Data prevăzută pentru deschiderea acestui parc tematic de 500.000 de metri pătraţi nu a fost precizată şi nici costul său, aşa cum se întâmplă în general în cazul megaproiectelor turistice din regatul saudit.

Situat în Qiddiya, în apropiere de Riad, parcul va cuprinde şapte zone diferite din universul „Dragon Ball” şi aproximativ treizeci de atracţii inspirate de casa ţestoasei Genie, de Corporaţia Capsule şi de planeta lui Beerus, zeul distrugerii.

Vor exista, de asemenea, hoteluri şi restaurante, potrivit unui comunicat de presă al Qiddiya Investment Company, publicat şi de studioul japonez Toei Animation, producătorul desenelor animate ale francizei.

Moartea, la 1 martie, a creatorului „Dragon Ball”, Akira Toriyama, la vârsta de 68 de ani, a provocat un val de emoţie în întreaga lume, reflectând popularitatea imensă şi neschimbată a operei sale.

Publicat pentru prima dată în 1984, „Dragon Ball” a dat naştere la nenumărate seriale de animaţie, filme şi jocuri video.

Acesta urmăreşte aventurile lui Son Goku, un tânăr ucenic al artelor marţiale aflat în căutarea a şapte bile de cristal care să îl ajute pe el şi pe aliaţii săi să protejeze Pământul de duşmanii malefici.

Noul oraş Qiddiya este unul dintre proiectele faraonice din cadrul programului "Vision 2030" al Arabiei Saudite, care vizează dezvoltarea industriei turistice a ţării şi reducerea dependenţei puternice a economiei sale de hidrocarburi.

Qiddiya va găzdui în cele din urmă mai multe parcuri tematice, facilităţi sportive şi spaţii culturale. Lucrările la acest oraş au început în 2019, dar nu se cunoaşte data finalizării lor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.