Premiera de gală a filmului „Cravata Galbenă”, regizat de Serge Ioan Celebidachi, a avut loc sâmbătă, la Sala Palatului, în prezenţa actorilor John Malkovich şi Sean Bean, a regizorului Serge Ioan Celebidachi şi a echipei. Evenimentul a reunit peste 4.000 de spectatori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimentul s-a bucurat şi de prezenţa vizionarului regizor Tim Burton, invitat special al galei. Fascinat de România încă din perioada filmărilor pentru Wednesday, când a descoperit farmecul locurilor şi al oamenilor, cineastul a fost impresionat de povestea filmului Cravata Galbenă, care i-a fost prezentată de un colaborator român cu care lucrează în prezent. Participarea sa la premieră a reprezentat un moment deosebit pentru public şi pentru echipa filmului şi a subliniat interesul internaţional pentru pelicula „Cravata Galbenă”.

„Filmul a fost minunat. Şi voi avea mereu o legătură romantică cu România. Am lucrat aici, aşa că ştiu cât de talentaţi sunt profesioniştii din domeniu”, a declarat Tim Burton.

Seara a reunit personalităţi precum: Alteţa Sa Regală Principesa Sofia, Victor Rebengiuc, ministrul Culturii Demeter András István, Oana Gheorghiu, guvernatorul Băncii Naţionale a României Mugur Isărescu, Emil Constantinescu, Sebastian Burduja, Călin Popescu Tăriceanu, Raluca Turcan, Theodor Stolojan.

La finalul proiecţiei, actorii şi membrii echipei au urcat pe scenă pentru a mulţumi publicului şi pentru a împărtăşi emoţiile trăite în timpul realizării filmului. Invitaţii au vorbit despre onoarea de a face parte dintr-un proiect dedicat unui mare român.

“Cred că toţi cei care nu suntem români, ne simţim onoraţi să facem parte din acest film despre un mare român. Vă mulţumim foarte mult că aţi venit şi mulţumiri tuturor colegilor mei şi tuturor celor care au făcut posibil acest lucru”, a declarat actorul John Malkovich.

“A fost atât de frumos să lucrez în ţara voastră. Ne-am simţit cu adevărat bine primiţi. Nu-mi vine să cred că stau alături de unul dintre eroii mei, chiar aici, în dreapta mea,  John Malkovich. I-am urmărit cariera şi este un om extraordinar. Mulţumesc că sunteţi alături de mine în această seară şi vreau, de asemenea, să le mulţumesc Adelei şi lui Serge şi tuturor celor de aici. A fost minunat să lucrez la un film atât de superb, emoţionant şi plin de sensibilitate. Vă mulţumesc că mi-aţi oferit această oportunitate”, a spus Sean Bean.

Deşi nu a putut fi prezent la eveniment, actorul Ben Schnetzer a transmis un mesaj emoţionant publicului: “Aceasta este o poveste românească şi cred că vorbesc în numele întregii distribuţii şi al întregii echipe când spun că, în fiecare zi, ne-am inspirat din forţa spirituală a românilor, pe care am simţit-o pretutindeni în jurul nostru. Aşa că vă mulţumesc. Acest film este pentru voi şi sper din suflet să vă placă”, spune actorul Ben Schnetzer.

Synopsis 

Dintr-un colţ al României începe extraordinara poveste a unui copil cu un vis, care a cucerit lumea. Povestea lui Sergiu Celibidache. Este călătoria unui om care a refuzat orice compromis, de la copilăria trăită sub un tată autoritar în România interbelică, până la anii de foamete şi lupta pentru supravieţuire în Germania devastată de război. Un film despre curajul de a crede în ceea ce pare imposibil şi despre preţul plătit pentru a rămâne neclintit într-o lume a compromisurilor. Despre iubire, adevăr, integritate şi sacrificiu. Despre succesul care nu înseamnă nimic fără acceptarea şi recunoaşterea celor dragi. Şi despre dorul de acasă, care l-a însoţit mereu, oriunde s-ar fi aflat.

Filmul acoperă peste şapte decenii din viaţa dirijorului şi este o producţie cu finanţare exclusiv românească, realizată de o echipă de peste 300 de profesionişti. A fost filmat integral în România, cu sprijinul a cinci orchestre naţionale, care au recreat concertele istorice ale lui Celibidache din Philadelphia, Buenos Aires, Veneţia, Bucureşti şi Berlin.

Filmul a fost realizat pe parcursul a mai bine de şapte ani de documentare, pregătire, filmări şi post-producţie.

În rolurile principale sunt John Malkovich („Dangerous Liaisons”, „Being John Malkovich”) şi Miranda Richardson („Tom & Viv”, „Damage”), ambii dublu nominalizaţi la premiile Oscar, Ben Schnetzer („The Book Thief”) şi Kate Phillips („Peaky Blinders”, „Downton Abbey”). Sean Bean („Game of Thrones”, „The Lord of the Rings”), laureat a două premii BAFTA, Anton Lesser („Game of Thrones”) şi Charlie Rowe („Rocketman”) completează distribuţia.

Filmul este regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul dirijorului, care semnează şi scenariul împreună cu James Olivier. Din echipa de creaţie fac parte nume importante din industria cinematografică internaţională: directorul de imagine Peter Menzies, Jr. ACS, designerul de costume Alessandro Lai, designerul de machiaj, coafură şi prostetică Lynda Armstrong şi scenograful Vlad Vieru. Muzica originală este compusă de Kathryn Kluge şi Kim Allen Kluge, iar castingul internaţional este coordonat de Des Hamilton şi Georgia Topley. Producătorii filmului sunt Adela Vrînceanu Celebidachi, Cristina Dobriţoiu, James Olivier, Andrei Boncea, şi Robert W. Cort.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.