Patinoarul în aer liber de pe Esplanada Operei Naţionale Bucureşti va rămâne activ şi pe parcursul lunii ianuarie 2022, după ce Classical Christmas Market s-a închis, anunţă organizatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Inaugurat în centrul capitalei pe 3 decembrie 2021, Classical Christmas Market a fost creat în jurul muzicii de factură clasică dedicate Crăciunului şi a atras pe parcursul lunii decembrie peste 200.000 de vizitatori, din Bucureşti şi din ţară.

„În premieră în istoria noastră centenară, am construit anul acesta, împreună cu partenerii noştri de la Madrigal, un eveniment special, pe care ni l-am dorit cât mai aproape de oameni şi de menirea noastră - primul Târg de Crăciun care îmbină tradiţia sărbătorilor cu ceea ce ne reprezintă ca instituţii - muzica clasică şi activarea culturală de calitate. Suntem recunoscători publicului bucureştean şi din ţară, care ne-a vizitat în număr atât de mare şi care a apreciat cu adevărat atmosfera deosebită creată pe Esplanada Operei, la Classsical Christmas Market”, a declarat Daniel Jinga, managerul Operei Naţionale Bucureşti.

Evenimentul a fost organizat în premieră de Opera Naţională Bucureşti şi Corul Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, alături de Programul Naţional Cantus Mundi şi a funcţionat zilnic, în perioada 3 - 30 decembrie 2021, între orele 10.00 şi 22.00.

Publicul s-a putut bucura de cele mai frumoase atracţii specifice unui Târg de Crăciun, puse în valoare de sunetul live al colindelor celor peste 6.000 de copii din aproape 100 de coruri din Programul Naţional Cantus Mundi, care s-au succedat pe scena din faţa Operei Naţionale.

De asemenea, fundalul sonor al Târgului a fost completat şi de înregistrările Corului Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” şi cele ale artiştilor de la Opera Naţională Bucureşti şi Opera Comică pentru Copii, care au însumat aproape 300 de ore de muzică clasică, difuzată fără oprire.

„Ne-am dorit şi sper că am reuşit să aducem publicului spiritul şi atmosfera magică a unei comunităţi care întâmpină şi petrece împreună sărbătorile, cu energie bună, acceptare şi muzică. Rămânem în continuare pe Esplanada Operei şi vă aşteptăm la patinoar şi în prima lună a noului an!”, a spus Emil Pantelimon, managerul Corului Naţional de cameră „Madrigal - Marin Constantin”. 

Astfel, organizatorii au decis ca patinoarul cu 600 de metri pătraţi să rămână accesibil şi pe parcursul lunii ianuarie 2022, alături de o parte dintre căsuţele cu bunătăţi specifice sărbătorilor de iarnă.

Alături de concertele de pe Scena Cantus Mundi, publicul a apreciat plimbările cu Trăsura Magică, Express-ul Polar OCC şi călătoriile VR cu sania sau Atelierele Spiriduşilor, unde copiii au putut crea propriile cadouri de Crăciun. Întâlnirile celor mici cu Moş Crăciun, care a primit tradiţionalele scrisori pentru noaptea de Ajun au adus multă emoţie, precum şi Magazinul OCC şi căsuţele cu bunătăţi tradiţionale, toate amplasate într-o scenografie de poveste, pe 12.000 de metri pătraţi. Atmosfera specială şi farmecul autentic al acestei perioade din an au fost generate şi de decorurile expuse, cu îngeri uriaşi, care anunţau un cadru de poveste încă de la intrare, decoraţiuni luminoase şi brazi masivi încărcaţi de luminiţe şi, deopotrivă, proiecţii pe clădirea Operei şi jocuri de lumini arhitecturale pe întreaga suprafaţă a târgului.

Pe parcursul Târgului, în sala mare a Operei au fost aplaudate mai multe reprezentaţii eveniment: premiera spectacolului centenar „Lohengrin” de Wagner (regia Silviu Purcărete), Seara Tinerilor Coregrafi,  spectacolul de balet „Spărgătorul de nuci” de Ceaikovski, spectacolele „La Traviata” de Verdi, „Nunta lui Figaro” şi „La Bohème” de Puccini - organizate de Opera Naţională Bucureşti, precum şi ovaţionatele reprezentaţii ale Spectacolului Extraordinar de Crăciun al Corului Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” -„Pe drumul Crăciunului”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.